Înconjurând centrul istoric al orașului Heraklion, zidurile de apărare ale vechii cetăți medievale au devenit, de câțiva ani, o frumoasă promenadă cu alei, spații verzi și amenajări sportive, dedicată atât localnicilor cât și vizitatorilor. Dacă faceți o plimbare prin oraș și ajungeți în zona Bastionului Martinengo, punctul cel mai înalt al fortificațiilor venețiene, veți descoperi, în vecinătatea unui parc și a unui stadion, un monument funerar auster, cu o cruce de lemn și o placă gravată cu acest epitaf în limba greacă: „Nu sper nimic. Nu mă tem de nimic. Sunt liber!”
Un prolific maestru al prozei moderne si una dintre cele mai aprinse constiințe ale timpului său, Kazantzakis este cunoscut mai ales pentru romanele „Zorba Grecul” (1946), „Hristos răstignit din nou” (1954) și „Ultima ispită a lui Hristos”(1955) - capodopera sa, lucrări ce s-au bucurat de-a lungul timpului de numeroase adaptări pentru teatru și remarcabile ecranizări, care i-au consolidat celebritatea.
Paradoxal, Kazantzakis a devenit cunoscut la nivel global după lansarea în 1964 a filmului „Zorba the Greek”, bazat pe romanul său omonim, regizat de Michael Kakoyannis și avându-l protagonist pe strălucitul Anthony Quinn, film multiplu nominalizat și triplu premiat la Oscar în 1965.
Pentru cretani, la fel de prețioase sunt și „Capetan Michalis” (1953), tradus în engleză „Freedom or Death” („Libertate sau moarte"), un roman a cărui narațiune înfățișează Heraklionul în timpul luptei împotriva opresiunii otomane și un tribut adus tatălui său, spirit aprins și patriot revoluționar, care i-a marcat copilăria - precum și romanul autobiografic „Raport către El Greco” (publicat postum în 1960).
Opera sa vastă cuprinde și versuri, eseuri filosofice, piese de teatru, cărți de călătorie, lucrări enciclopedice, academice și jurnalistice, dicționare și manuale școlare, precum și traduceri în greaca modernă ale unor opere clasice precum „Divina Comedie” a lui Dante și „Faust” de J.W. von Goethe. Versiunea epică „Odíssa” („Odiseea"), finalizată în 1938, după zece ani de muncă, este o grandioasă continuare a epopeii homerice într-un format de 33.333 versuri, care exprimă întreaga viziune filosofică și spirituală a lui Kazantzakis.
În 1946, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură, pierdut în favoarea lui Albert Camus, la diferență de doar un vot. La scurt timp după moartea lui Kazantzakis, în octombrie 1957, Camus mărturisește într-o scrisoare de condoleanțe trimisă către văduva Eleni, cea care i-a fost alături până în ultima clipă, că soțul ei merita onoarea premiului „de o sută de ori mai mult” decât el. În Arhiva Premiilor Nobel, Nikos Kazantzakis se regăsește nominalizat de nouă ori în total, în ani diferiți.
Kazantzakis a avut două căsătorii, una cu Galatea Alexiou și cealaltă, cu Eleni Samiou - partenera de viață și marea sa iubire, dar nu a avut copii. Neliniștit explorator spiritual, preocupat de metafizică și probleme existențiale și bântuit de frământări religioase la granița dintre creștinism, budism și existențialismul ateist al lui Nietzsche, viața lui Kazantzakis pare o experiență tumultuoasă pe parcursul căreia a căutat să-și domolească setea de cunoaștere și de exprimare. S-a aflat într-o continuă cercetare, absorbit de activismul politic și literar și de experiențele multiculturale pe care aveau să i le ofere călătoriile sale pe mai multe continente.
Cu toate frământările sale existențiale, deși a rămas apropiat de doctrina creștină, Kazantzakis a devenit mai curând un ideolog al libertății spiritului. Abordând temele mântuirii umane și ale revelației divine, romanele sale ”Hristos răstignit din nou” și „Ultima Ispită a lui Hristos”, reprezintă o monumentală viziune ficțională a Evangheliilor.
Îndrăzneala autorului de a propune o înțelegere personală - chiar dacă artistică - a problematicii creștine și o reinterpretare a vieții lui Iisus-Omul a fost puternic condamnată de Biserică, atât cea Ortodoxă, cât și cea Catolică, și a creat o importantă dispută ideologică și estetică. Pentru lucrările sale, considerate sacrilegii și blasfemii la acea vreme, Kazantzakis a primit oprobriul multor teologi înalți ai Bisericii Grecești, aproape riscând să fie excomunicat.
La moartea sa, trupul i-a fost repatriat cu trenul până în Atena și de aici, transportat în Heraklion cu un avion pus la dispoziție de cunoscutul armator grec Aristotel Onassis, care în același an a fondat Olympic Airways (astăzi Olympic Airlines, compania națională aeriană a Greciei).
În ciuda faptului că, așa cum sugerează presa vremii, Biserica Ortodoxă Greacă a interzis preoților să oficieze ceremonia de înmormântare, precum și așezarea sa într-un loc de veci în cimitir, la căpătâiul său, în Catedrala Agios Minas, unde a fost depus, au fost prezenți pentru a-i oferi un ultim omagiu Arhiepiscopul Cretei și omul de stat George Papandreou, militant al rezistenței antiotomane și viitorul prim-ministru al Greciei.
- „Un om are nevoie de puțină nebunie, altfel nu îndrăznește să taie frânghia și să fie liber.”;
- „Dumnezeu își schimbă înfățișarea în fiecare secundă. Ferice de omul care îl poate recunoaște în toate deghizările sale.”;
- „Iubește responsabilitatea. Spune: Este datoria mea, și numai a mea, să salvez pământul. Dacă nu este mântuit, atunci eu sunt singurul vinovat.”
